Autentificare   |   Cumparaturi   |   Contact    
 

PARTENERIATUL SCOALA-FAMILIE

PARTENERIATUL SCOALA-FAMILIE

PARTENERIATUL SCOALA-FAMILIE


50,00 lei cu TVA

PARTENERIATUL SCOALA-FAMILIE

 

 

Numar de pagini: 55

Diacritice: Da

Format: Word

Prezentare Power Point: Nu

Pret: 50  lei

 

 

DESCRIERE:

 

EXTRAS DIN LUCRARE:

 In societatea contemporană,copilul este ţinta influenţelor exercitate de o multitudine de agenţi educativi. Pe lângă instanţele consacrate (familia, şcoala, clubul copiilor, casa de cultură, radioul, televiziunea, ziarele şi revistele), au apărut şi se dezvoltă diverse organizaţii (de copii şi de tineret, de părinţi, ecologiste, religioase etc.) fundaţii, grupuri de similitudine (de vârstă, de sex, de categorie socială etc.) specialişti în intervenţia socioeducativă. A crescut sau tinde să crească rolul cartierului (oraşului), al instituţiilor medicale, al organizaţiilor de părinţi etc.

            Familia şi şcoala sunt agenţii educativi cu o influenţă covârşitoare asupra formării şi dezvoltării personalităţii copilului.Un factor la fel de important îl constituie raporturile dintre cele două instanţe educative,atitudinile reciproce pe care le dezvoltă,poziţia pe care o adoptă fiecare în relaţia şcoală-familie.

            Odată cu introducerea învăţământului general obligatoriu(care datează din secolul al XIX-lea),sarcinile educative ale părintelui au fost facilitate prin transferul către şcoală al unor îndatoriri.Infiinţarea şcolilor a însemnat ca una din cele mai importante funcţii ale familiei,aceea de a transmite copilului cunoştinţe şi deprinderi,să devină responsabilitatea societăţii,fiind încredinţată specialiştilor şi scoasă de sub influenţa părinţilor.Această reformă a provocat schimbări în atitudinea părinţilor.S-a înrădăcinat din ce în ce mai mult credinţa că anumite aspecte ale educaţiei copilului nu au nimic în comun cu familia lui,întreaga responsabilitate revenind şcolii.

Mult timp de la apariţia învăţământului public, au persistat relaţii de rivalitate între acesta şi educaţia realizată în familie, considerându-se că în familie, copilul poate beneficia de o educaţie pe măsura particularităţilor sale individuale, a intereselor sale şi ale familiei, o educaţie în spiritul tradiţiei, o educaţie privilegiată. Pe de altă parte, educaţia publică subordonează interesele copilului celor ale societăţii, şcoala se vrea o „şcoală a libertăţii, fraternităţii, egalităţii”, formând copilul în spiritul progresului. Aceasta explică destul de bine frecvenţa conflictelor latente sau manifeste dintre şcoală şi familie. Unii spun că ,”şcoala, cu cărţile sale nu-l pregăteşte pe copil pentru viaţă, doar familia poate să o facă…”, alţii ripostează considerând că „dimpotrivă, şcoala este cea care adunând indivizii, îi învaţă să trăiască împreună; familia nu ar şti să o facă .” (Creuzet, P., 1916, pp. 19-21)

De asemenea, mult timp a persistat concepţia potrivit căreia şcolii îi revine sarcina instrucţiei, iar familiei, cea a educaţiei, separând astfel rolurile celor doi agenţi educativi. Paul Creuyet semnala în 1916 prezenţa acestor raporturi de rivalitate sau paralelism între şcoală şi familie în decursul timpului, subliniind necesitatea cooperării între părinţi şi profesori, problemă foarte importantă pentru asigurarea rezultatelor învăţământului naţional „care a suscitat noi interese după reformele recente din  învăţământul secundar” în Franţa. (1916, p.14).

O privire retrospectivă asupra raporturilor şcoală-familie realizată de Elisabeta Stănciulescu din punct de vedere sociologic, atrage atenţia asupra unui mod gândire sociologică –gândirea funţionalistă- ce avansa ideea unei disjuncţii care s-a produs între şcoală şi familie, familia fiind declasată ca instanţă educativă şi subordonată faţă de şcoală, „singura capabilă să îndeplinească funcţiile de transmitere a cunoaşterii şi moralei sociale, de alocare a forţei de muncă, de alocare a status-urilor. (…).” (Stănciulescu E., 1997, p. 171). Acest mod de gândire a coincis cu o gândire politică centrată pe conceptele „statului – providenţă” şi „familiei – ţintă”. Părinţii sunt consideraţi „mai mult sau mai puţin incompetenţi în privinţa creşterii şi educării copiilor lor, iar cadrele didactice reprezintă una din principalele categorii de specialişti prin intermediul cărora statul instruieşte tânăra generaţie (…)”. Familia era tratată ca un „utilizator captiv, fără posibilitate de opţiune (…).” (ibidem). Astfel, exista o disjuncţie între funcţiile familiei şi ale şcolii o specializare funcţională strictă a celor două instanţe educative.

Societatea capitalistă de consum impune o redefinire a raporturilor familiei cu şcoala. Acestea dobândesc noi semnificaţii în condiţiile în care pe de o parte, şcoala este considerată producătoare a unui capital profitabil – pregătirea personală, iar, pe de altă parte, familia se situează pe o poziţie de consumator. Dar nu mai este vorba de acel „utilizator captiv”, „el are drepturi în raport cu natura şi calitatea bunurilor şi serviciilor consumate şi le revendică”.

                       

PREDAREA SE FACE PE CD, PRIN MANDAT POSTAL RAMBURS (PLATA SE FACE LA POSTA), INSA SE POATE AJUNGE SI LA ALTA MODALITATE DE LIVRARE (PE MAIL)

 

PLATA SE FACE LA RIDICAREA COLETULUI.

 

 

Nu exista nici un comentariu inca.

30 produse asemanatoare:

Cos de cumparaturi

Fara produse

Livrare 0,00 lei

TVA 0,00 lei

Total 0,00 lei

* TVA Inclus

Plateste    

» Produse noi